Du-ți problemele la plimbare: ce spune știința despre pauzele în natură

În ultimele luni din an, mulți dintre noi ajungem în același loc: obosiți, distrași, cu mintea împărțită între mailuri, întâlniri, notificări și grija că nu facem destul.

Când simțim că nu mai putem, ne gândim de multe ori la soluții complexe: terapie, coaching, tratamente, schimbarea jobului. Toate au locul lor.

Dar există și un ajutor de care uităm constant: natura și timpul petrecut în natură. Nu e scump, nu ai nevoie de programare, nu are efecte secundare. De cele mai multe ori e la câțiva pași distanță.

De ce obosim, de fapt? Două tipuri de atenție

Psihologii Stephen și Rachel Kaplan au introdus o idee simplă dar valoroasă: avem două tipuri de atenție.

Atenție direcționată, este atenția pe care o folosești când:

  • asculți conștient pe cineva în ședință
  • citești un raport complicat
  • încerci să nu verifici telefonul în timp ce lucrezi.

Acest tip de atenție este limitată și obosește. La un moment dat, te trezești uitându-te la ecran și nu mai poți procesa nimic.

Atenție involuntară, e atenția atrasă automat de stimuli interesanți:

  • un val care se sparge
  • frunzele unui copac în vânt
  • sunetul ploii.

Nu te obosește la fel de ușor. Nu cred că ai auzit pe nimeni zicând: “Nu mai pot să mă uit la munții aceștia, sunt epuizat de atâta frumusețe.”

Dacă găsim medii care nu cer multă atenție direcționată, dar stimulează plăcut atenția involuntară, creierul își poate reîncărca bateriile. Asta poate face natura pentru noi.

Știai că poți reține mai ușor și mai mult după o banală plimbare?

Psihologul Marc Berman (Universitatea din Chicago) povestește într-un dialog recent cu jurnalistul Shankar Vedantam cum el și colegii lui au efectuat un test de atenție: au pus participanții la test să repete serii de cifre. După o vreme, creierul începe să dea rateuri.

Apoi participanții au fost trimiși:

  • fie la o plimbare de 50 de minute printr-un parc,
  • fie la o plimbare pe o stradă urbană aglomerată.

Rezultatul:

  • după plimbarea în natură, performanța la test a crescut cu aprox. 20%
  • după plimbarea urbană, nu s-a îmbunătățit

Și încă ceva important pentru liderii ocupați:

  • efectul a fost la fel și vara, când era plăcut
  • și iarna, când participanții spuneau: “Mi-a fost frig, nu mi-a plăcut”

Concluzia este că nici măcar nu trebuie să-ți placă așa de mult natura ca să te ajute. Atât timp cât nu îți este insuportabil de frig sau cald, creierul tot își ia “doza de reset”.

“Nu am timp de stat în natură”. Ba da, ai. Doar că o subestimezi.

Cercetările arată că:

  • oamenii subestimează cât de mult le va plăcea o plimbare în natură
  • și cât de bine le va face

Când li se cere să estimeze dinainte “Cât de mult o să-ți placă să te plimbi afară?”, oamenii răspund modest. După plimbare, declară că a fost mult mai plăcut decât credeau.

Așa se explică multe decizii de tipul:

  • mai bine mai răspund la două mailuri decât să ies 15 minute
  • nu are sens să merg până în parc, nu merită efortul.

Ce înseamnă toate astea pentru tine

Nu vom avea niciodată timp pentru tot ce ne propunem. Dar este important să ne recunoaștem limitele, să ne luăm în serios igiena mentală, nu doar agenda și să creăm context ca și ceilalți să funcționeze la capacitate bună.

Iată câteva exemple concrete:

1. Programează-ți conștient pauzele în natură

Pune în calendar câteva astfel de plimbări. Da, serios. Nu ca “lux”, ci ca instrument de gândire: pune acolo problemele strategice la care ai nevoie de claritate.

2. Redefinește ce înseamnă pauză

Uită-te sincer la obiceiurile tale:

  • scroll pe telefon?
  • știri?
  • YouTube?
  • meciuri tensionate?

Multe dintre ele sunt efort sau sursă de oboseală mentală, nu odihnă.

Încearcă să înlocuiești măcar o parte din ele cu:

  • o scurtă plimbare
  • privitul pe geam 5–10 minute la copaci/cer
  • sunetele naturii ascultate cu ochii închiși

Un mic experiment pentru tine

În loc de concluzie, îți propunem un test simplu:

  • Alege un proiect care cere gândire intensă: o decizie, o strategie, o dilemă de people management.
  • Fă o primă rundă de lucru la birou, ca de obicei. Notează-ți ideile.
  • În ziua următoare, ia aceeași problemă și du-o:
  • Plimbă-te sau stai 20 de minute. Lasă-ți mintea să zboare, fără să forțezi soluții.
  • Notează ce idei noi apar după plimbare.

Observă diferența. S-ar putea ca cele mai bune decizii de business să vină în mers sau în momentele de repaos, nu în fața laptopului.

Articole similare

Cum ajungi să te înțelegi cu cei care nu gândesc ca tine

Dacă ai participat vreodată la un club de dezbateri sau ai urmărit o competiție de argumentare, știi cum funcționează: fiecare…

Delegarea: procesul prin care liderul își transformă echipa

Știți cum se spune? Ce te-a adus până aici, nu te va duce neapărat mai departe. Dacă ai reușit să…

Cum îți reglezi busola emoțională ca lider: despre curaj, vulnerabilitate și frâna invizibilă a schimbării

Putem vorbi despre leadership, echipe sau obiective, dar oricât de mult am lărgi perspectiva, ajungem mereu la același reper: omul…

Picture on a Wall stating Better Together

Trei verbe care definesc un lider. Tu în care te regăsești cel mai mult?

Într-un interviu acordat recent, Simon Sinek, autorul cărților Începe cu de ce și Liderii mănâncă ultimii, povestește despre o sesiune…

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.